Retrospectiva 2019 & Tendinte 2020

Privind in retrospectiva la anul 2019, suntem multumiti si bucurosi ca am putut sa incalzim mii de locuinte la propriu si la figurat, aducand satisfactie termica pentru multe familii din Romania.

 

Fata de anii precedenti, anul 2019 a fost un an al schimbarilor pe piata de termice, clientii dictand o noua tendinta si noi directii in domeniu, ceea ce pentru noi a fost o mare provocare – aceea de a ne adapta noilor nevoi si dorinte.

 

 

Nu a fost un proces usor, dar a fost un parcurs frumos si benefic, atat pentru companie, cat si pentru clienti, dar tocmai aceste provocari ne-au aratat faptul ca noile orientari si preferinte ale clientilor se indreapta spre produse si game de produse mai profesionale. Acest demers denota o anumita maturizare a pietei de seminee si sobe din Romania! Iar acest trend se pare ca defineste directia curenta si viitoare in domeniul termic si despre acest trend vom vorbi in acest articol, pe scurt.

 

De asemenea, datorita avansarii in domeniul tehnologic si in cel informatic, aceasta evolutie se poate observa si din faptul ca, inevitabil, clientul este astazi mult mai bine informat, iar deciziile pe care le ia cu privire la produse si/sau servicii din domeniul nostru sunt mai bine fondate si sunt luate in cunostinta de cauza. Astfel, foarte multi clienti au optat pentru personal specializat pentru montajul sau punerea in opera a produselor achizitionate.

 

 

Ce inseamna toata aceasta evolutie in cifre pentru PEFOC ?

O crestere fara precedent in vanzarea produselor din gamele profesionale si premium, care prezinta un alt grad de calitate al produselor. In urmatoarele randuri, vrem sa facem o scurta evolutie in piata a acestor produse, cu cresterile si, repectiv, scaderile aferente:

 

 

Gama de produse PRO

Aceasta gama este una cu specificatii deosebite si atentie mai mare la detalii (fata de gama standard) cunoaste o crestere semnificativa de 44% fata de anii anteriori. Gama aceasta este preferata de clienti tot mai mult, chiar daca pretul este ceva mai ridicat decat la gama standard. Prin aceasta preferinta deducem faptul ca clientul pune mai mult pret pe: performanta, siguranta si durabilitate in exploatare!

 

 

Gama de produse HOXTER (premium)

In ce priveste camerele de ardere, o gama care a crescut considerabil in ultimul an este gama premium de produse – Hoxter. Cunoaste o crestere de peste 25%. Aceasta este foarte apreciata in piata, prezentand un nivel de calitate foarte ridicat, reprezentand produse marca premium cu specificatii dintre cele mai avansate la nivel european, atat din punct de vedere estetic, cat mai ales din punct de vedere tehnic si functional.

 

 

Gama de focare de fonta

Aceasta gama ramane constanta, cu o crestere anuala invariabila de 10%. Dar, chiar si aici, clientii se indreapta spre produsele cele mai bune din aceasta gama, cautand avantajele: randament mare, grosime, emisii, consum etc.

 

 

Chiar si in ceea ce priveste constructia propriu-zisa a unui semineu sau a unei sobe, racordarea acestuia la cosul de fum si punerea in functiune optima, clientii aleg sa se orienteze catre variantele mai calitative. Astfel, urmatoarele categorii de accesorii au prezentat o crestere accelerata uimitoare de-a lungul anului.

 

Gama de produse-accesorii care au crescut cu peste 100% in segmentul de vanzari:

  • -Grile premium
  • -Ventilatoare premium
  • -Tubulatura izolatoare premium
  • -Accesorii pentru cosuri de fum

 

 

De asemenea, constatam o scadere pe variantele de racordare flexibila a semineului la cosul de fum si o crestere accelerata de peste 45% la sistemele de racordare ce prezinta o mai sigura si mai buna solutie termica si anume cea cu burlane de otel cu grosime de 2 mm si burlanele de inox de 0,8 mm. Acest lucru inseamna ca semineele construite si racordate doar cu astfel de sisteme si produse calitative prezinta solutii viabile si trainice in domeniul termic, aducand un plus de siguranta familiei, caminului si mediului inconjurator.

 

 

In ceea ce priveste semineele decorative, daca in anul precedent cea mai mare crestere si orientare a clientilor a fost catre gama de seminee pe bioetanol (bioseminee), in anul acesta produsele pe bioetanol stagneaza. In schimb, o crestere de peste 20% putem observa la gama de seminee electrice. Tot o crestere putem sesiza si la semineele decorative de exterior de tip patio, aceasta ridicandu-se la 14%.

 

 

Alte game cu cresteri progresive, demne de mentionat, sunt: semineele pe peleti, care reprezinta produse cu un scurt istoric pe piata nationala deocamdata, dar deosebit de eficiente termic, gratarele ceramice Big Green Egg si accesoriile de curatare profesionala pentru cosurile de fum.

 

 

Daca in 2019 o serie de produse au cunoscut o crestere considerabila in alegerile si preferintele clientilor, asta inseamna, in mod logic si natural, ca alte produse au cunoscut o scadere in vanzari si in interesul acordat de client.

 

 

Cea mai mare scadere din acest an, cu posibilitatea ca aceasta sa continue si in viitor, este in cazul termosemineelor (semineele de tip centrala). Acestea au inregistrat o scadere de 19% in Romania, iar in restul tarilor europene una chiar mai mare, depasind 25%. Aceasta scadere se datoreaza, in primul rand, faptului ca clientii nu se mai orienteaza catre semineele de tip centrala ca fiind o sursa de incalzire principal in casa, care sa incalzeasca chiar si apa menajera din calorifere. Apoi, incalzirea in principal pe lemne la noi in tara nu mai este prima optiune in preferintele clientilor. Astfel, termosemineele raman o varianta preferata doar de cei care detin cabane sau case de vacanta sau care locuiesc in zone montane, iar accesul la combustibil (lemn) este mult mai facil.

 

 

O alta categorie care cunoaste scaderi e reprezentata de grilele standard pentru seminee, deoarece clientii s-au orientat tot mai mult inspre gama Premium.

 

 

          grile standard                vs.                grile
                                                                  premium

 

Nu in ultimul rand, scaderi s-au mai semnalat in gama de cosuri de fum ceramice, clientii alegand din in ce mai mult produse din gama cosurilor de fum din inox. De ce acest fenomen? Montajul celor din urma este mult mai usor, mai rapid, mai facil la transport, iar preturile sunt mai scazute, in cele mai multe situatii. Cosurile de fum ceramice au o garantie mai mare, prezinta o durabilitate ridicata in timp, iar dorinta noastra este ca clientii sa se orienteze spre aceasta gama cand isi aleg hornul pentru semineu, chiar daca procesul de montaj si racordare este mai dificila pentru meserias, presupunand mai multe munca.

 

 

In anul care tocmai s-a incheiat PEFOC a vandut peste 4000 de camera de ardere, a realizat peste 3000 metri liniari de cos de fum (ceramic sau de inox) construiti si peste 50000 de accesorii pentru seminee si alte dispozitive de incalzire.

 

Chiar daca cresterile in ceea ce priveste vanzarile au fost considerabile, nu au fost mult mai multe probleme semnalate decat in anii precedenti. Acest lucru inseamna implicit un procentaj mai scazut al problemelor intampinate. Totusi, chiar daca acest fapt este imbucurator, cel mai mare procentaj de probleme si obstacole (peste 70%) revine montajelor defectuoase sau necorespunzatoare ale produselor de catre persoane necalificate si nespecializate in domeniul termic.

 

Exemple de improvizari de constructii si montaje de seminee de catre persoane neautorizate, nespecializate si fara experienta in domeniu termicelor.

 

Pe aceasta cale, va reamintim ca, pe langa achizitionarea de materiale de constructie de semineu, puteti apela si la serviciile de montaj profesionist pe care vi le punem la dispozitie la nivel national prin intermediul celor peste 50 de meseriasi colaboratori locali.

 

O a doua cauza pentru care apar numeroase probleme o reprezinta folosirea combustibilului necorespunzator. Pentru mai multe detalii privind folosirea corecta a combustibilului, urmariti urmatorul material: 

 

 

Cu toate acestea, am observat o imbunatatire in exploatarea semineelor, in sensul ca clientii nu mai aleg sa faca diferite improvizari sau sa aleaga diverse sisteme periculoase pentru siguranta lor si a caminului lor. In aceasta directie, observam un trend care continua cu siguranta si in 2020, si anume acela de a renunta la: a mai apela la asa-numitele focare fabricate din materiale non-conventionale, racordarea improvizata la cosul de fum, a alege mereu cea mai ieftina varianta de pe piata, a realiza lucrari in regie proprie, fara calificare si experienta in domeniu.

 

Ne bucuram sa vedem deja in 2020 ca roadele educatiei clientilor in domeniul termic apar si observam cum clientii se orienteaza spre materiale mai de calitate, aleg meseriasi specializati, iar astfel, la randul lor, acestia se pot bucura de proiectul final ce prezinta o mai buna siguranta, functionalitate si randament mult mai crescut, adica satisfactia unei bune investitii pe termen lung!

 

 

Privind cu bucurie in retrospectiva la anul 2019 si cu entuziasm si speranta in noul an, ne dorim sa continuam buna servire a clientilor nostri, cu profesionalism si promptitudine, ne dorim o si mai buna colaborare cu partenerii nostri meseriasi din domeniul termic si realizari conform tendintelor viitoare in materie de seminee!

 

 

PEFOC ureaza:

 

-clientilor: La multi ani caldurosi si camine incalzite!

 

                 -meseriasilor: Mult succes in crearea de ambiante placute in locuinte!

 

                                                -tuturor: Un 2020 mai bun!